Hai că a aparut într-un final și albumul ăsta. Și nu e de neglijat. Adică dacă ești fan al genului, nu trebuie ignorat! Merită banii? S-o luăm piesă cu piesă și apoi tragem linie.
Deschizătorul de album Cold Snap e un fel de preludiu înainte de viol – te pregătește de ce urmează în cel mai barbar stil posibil. Multe variațiuni pe secțiunea tobe, sunete tipice Emperor (întâlnite și pe Allure EP), un bass horcăit ce parcă simți că tinde spre Mefjus (oricum influența lui e resimțită pe majoritatea pieselor), sample-uri vocale ce le-ai mai întâlnit până acum și o atmosferă generală destul de grea. Un stomper excelent, detaliat, antrenant și atent construit – chiar și după break.
Haste – după primele 20 de secunde ai impresia că urmează ceva jump-up. Și aștepți, crește și BOOOOM! Copilul handicapat numit neuro-jump-up. Adică nu mi-e clar ce vrea să fie dar atât zic – nu sună rău deloc! E agresivă și scoli în picioare cu ea orice prăpădit obosit care gustă doar liquid. Are un vibe care aduce a Konichi dar n-ai avea cum să nu-ți dai seama că e Emperor. Asta pentru că are grijă să includă îndeajuns de multe elemente specifice lui. Deja e a doua piesă și apreciez faptul că până acum al doilea drop diferă de primul. Asta înseamnă muncă.
Deja la a treia piesă îți dai seama de încă o sursă de inspirație – Phace. Iar pentru mine apare și prima dezamăgire de pe albumul ăsta. Poate a vrut să ne dea o pauză și a zis să o lase mai moale? Îmi aduce aminte de Stompbox – varianta Spor, nu știu exact de ce. I Was – poate e o monstră din trecutul îndepărtat? Meh …
Foxholes – cum am auzit primul sunet m-am întors în anii 90, în perioada în care DJ Aligator Project era considerat superstar. După mai multe ascultări, singurul lucru care mă face să îmi placă piesa asta e aranjamentul tobelor. Atât. Destul de fadă.
Si după vine Diplodocus. Mă scuzați, voiam să zic Shapeshift. M-a indus în eroare intro-ul. Deloc puternică piesa asta dar variațile liniei de bass sacadat o salvează. Dar partea imediat de după break face toată piesa. E ok-ish. Are și asta un vibe de Wilkinson de pe vremea când făcea piese cu blender-ul, nu piese cu vată de zahăr pentru adolescente dependente de MDMA. Nu e rea dar cred că o să uit de piesa asta destul de repede.
From Ashes (of old Current Value ca să zic așa). Băi, nu știu de ce dar până acum doar prima piesă mi s-a părut Emperor 100%. Lăsând la o parte micile chichițe, începe să se cam dilueze treaba. Tobele sunt spot-on, se simte munca din spate numai că, per ansamblu, parcă se putea mai mult. Și nu mă înșel pentru că dau de …
Infrasound! Bijuterie! Foarte atmosferică, aproape tribală cumva, cu sunetele specifice plăcilor de vinil pe intro, tobe cu mare greutate, sunete spațiale bine plasate… ce să mai, e o ruptură clară de ce a fost până acum dar e minunată. Iar după break își face intrarea un drumbreak clasic ce completează de minune restul elementelor. Singura problemă pe care o am cu piesa asta e finalul. Mult prea abrupt la ce creștere mișto a fost până acum.
Suntem abia la jumate …
Ajungem la piesa ce dă și numele albumului, Dispositions, o colaborare cu bunăciunea de Peta Oneir. Din start îți dai seama de ce e Infrasound înainte de piesa asta. Și cred că e cea mai complexă piesă de până acum. Variațiuni la tot pasul, creșteri de intensitate, schimbări continue de ritm, layere peste layere. Clar NU e o piesă de pus la party-uri, e de ascultat și analizat. Bună piesa iar vocea e îndeajuns de prezentă cât să nu fure din amalgamul de mici detalii de producție pe care te invit să le descoperi singur. Bravo, bă!
Interstellar. Nu filmul, citește atent! Deși lung-metrajul e mai bun decât piesa. Dar și piesa! Practic, îți aduce aminte de ce a început să-ți placă Emperor. Pot să spun că e o piesă clasică Emperor? Pentru că putea fi lansată si acum 3 ani la fel de bine, poate că a stat în sertar atât timp. Energică, ritmică, te scote din filmul în care intrasei acum 2 piese cu un mare șut!
Și că veni vorba de șuturi, holy god! One Foot e tip top minitop! E mai directă decât o secretară beată. Și cu scratch-uri, cu sunete de gorilă umanoidă, mini-break-uri foarte mișto, iar cadoul de la 04:36 … fucking awsome! Cred că e defapt un mesaj pentru Mefjus, am observat că au un mod mai special de a comunica.
Și încă un șut! Sidestep adică. Băi nene, de la primul sunet îți dai seama că e nasoală treaba. Scârțâit de ușă, interferențe de microfon, cozi de mătură aruncate pe jos, dăstea nasoale rău. Second drop tho… geeeeezuzzz!
Piesa doișpe – Jounce. Adica Jump & Bounce? Anyway, nu fac analiză morfologică, mă piș pe el de nume. Dacă de One Foot ziceam că e ca o secretară beată, a venit acum șeful secretarei. La fel de beat. Piesa e cât se poate de directă și simplă, cu un scop foarte bine trasat. Adică dă-i drumul la treabă și nu mai freca menta! Pac pac, nici nu-ți dai seama când a ajuns la jumatea piesei. Floor-filler 100%, nimic mai mult.
13 boss e cu noroc! Thunder, tunete și fulgere, cred că e cea mai miserupistă piesă de pe album. Bassline-ul e înfiorător de murdar, Fats e foarte pe felia lui și per total, completează bine restul albumului. Acum parcă e și mai clar de cât de versatil poate fi Emperor în producție. Nu îi iese tot timpul dar e de apreciat faptul că nu îi este frică să iasă din comfort zone-ul lui. Cu exercițiu ies lucrurile bune!
Ultima piesă de pe album cred că e și cea mai frumoasă. Adică Made of Light. Nu am nimic de comentat, e excelentă!
Și acum, pentru cei dintre voi care aveți bani în contul PirateBay – Control VIP mă lasă un pic rece. Mindgames VIP – legat de bucata asta, aș face un experiment. Aș lua cu împrumut cea mai gălăgioasă pereche de căști de pe piață (dar fără rabat la calitate), m-aș duce la moaștele lui Boca și sunt în stare să fac pariu că aș putea să-l readuc la viață. Serios. Duamnedumnezeișorul meu, ce satanăăăăă!
Nota – 7/10
Concluzia – dacă nu te deranjează faptul că nu toate piesele merită dar cele care merită compensează cu succes, ia vinilul!
Rădăcina pătrată 